sept. 102019
 

Tulburarile lexico-graflce sunt incapacitati paradoxale totale în învatarea si formarea deprinderilor de scris-citit, cunoscute sub denumirea de alexie-agrafie, sau incapacitati partiale denumite dislexie-disgrafie ce apar ca urmare a existentei unor factori psiho-pedagogici necorespunzatori sau neadecvati la structura psihica a individului, a insuficientelor în dezvoltarea psihica si a personalitatii, a modificarilor morfo-functionale de la nivelul sistemului nervos central, a deficientelor spatio-temporale si psihomotricitatii, a nedezvoltarii vorbirii care semanifesta prin aparitia de confuzii fi-ecvente între grafemele si literele asemanatoare, inversiuni, adaugiri, substituiri de cuvinte, sintagme, deformari de litere, neîntelegerea completa a celor citite sau scrise, etc. (E. Verza, 1983, p.58).

Tulburarile de scris-citit se clasifica în: partiale (disgrafia, dislexia) si totale (agrafia, alexia).

Tulburarile de limbaj scris-citit partiale reprezinta incapaci­tatea unui subiect (capacitate redusa) de a învata sa scrie si sa citeasca, chiar daca are parte de toata educatia posibila, chiar daca are o inteligenta corespunzatoare, chiar daca conditiile familiale, sociale etc. sunt mai mult decât favorabile.

Tulburarile de scris-citit deregleaza integrarea sociala, prin manifestarea, în multe cazuri, a unor comportamente antisociale, datorita unor esecuri si conflicte permanente, cât si instalarii unor trasaturicaracteriale negative: negativism, descurajare, inertia, nepasarea, teama de insucces, izolarea.

Dislexia este dificultatea de a citi, manifestata prin tulburari la nivelul perceptiei auditive, optice si kinestezice, mai general spus toate tulburarile ce intervin în achizitia cititului, în mecanismele acestuia.

Disgrafia, consta în incapacitatea copilului dezvoltat normal din punctul de vedere al limbajului, auzului si intelectului, de a învata corect si de utiliza scrisul în conditii normale.

Simptomatologie

In aceste tulburari de limbaj se manifesta tulburari în lexia (citirea) si grafia (scrierea) vocalelor si consoanelor, în despartirea cuvintelor în silabe, tulburari în lexia si grafia cifrelor si a numerelor naturale simple si a celor cu mai multe cifre.Exista confuzii între consoanele surde si cele sonore (p-b, t-d, c-g, f-v), inversiuni la nivelul silabelor, fonemelor si grafemelor, omisiuni sau salturi de cuvinte/rânduri în lexie si în grafice, omisiuni de prepozitii sauconjunctii, ritm lent al copierii si partial al citirii.

Manifestari ale disgrafiei:

.     confuzii constante si repetate între fonemele asemanatoare acustic, între litere si grafismul lor;

.     inversiuni, adaugiri, omisiuni de litere si grafeme, cuvinte sau chiar propozitii;

.     greutati în combinarea cuvintelor în unitati mai mari de limbaj;

.     tulburari ale lizibilitatii, ale laturii semantice;

.     grafemele sunt plasate defectuos în spatiul paginii, inegale ca marime si forma si au o asezare dezordonata;

.     textul este scurt, lacunar, fara unitate logica;

.     apar omisiuni de litere si silabe, cuvinte propozitii, sintagme;

.     contopiri de cuvinte, substituiri de grafeme, adaugiri de cuvinte, grafeme;

.     disortografii;

.     rânduri libere sau suprapuse;

.     nerespectarea spatiului paginii, redarea inegala a unor grafeme;

.     scrisul servil ca si cel în oglinda.

Manifestari ale dislexiei:

.     neputinta de a identifica si citi cuvinte ca un întreg cu o anumita semnificatie si sens;

.     cuvintele cu o lungime mai mare sunt realizate ca un întreg, dupa mai multe poticniri;

.     întreaga atentie se centreaza pe realizarea citirii cuvintelor ca un întreg si pe forma, care sa duca la o lectura cursiva, ceea ce împiedica întelegerea cursiva a textului;

.     sunt întelese si mai greu sintagmele, propozitiile, frazele, iar din cauza concentrarii asupra unitatilor disparate, contextul si subcontextul nu mai îndeplinesc rolul de suplinire si întregire a unor informatii;

.     greutati în citirea cuvintelor cu un grad mai mare de dificultate;

.     greutati în diferentierea cuvintelor si literelor asemanatoare, din punct de vedere auditiv;

.     greutati în trecerea de pe rândul citit pe urmatorul si tendinta de a-1 sari;

.     dificultati în întelegerea celor citite si în reproducerea lor;

.     omiterea unor foneme sau chiar a unor cuvinte;

.     plasarea incorecta a accentului, mai ales pe cuvintele polisilabice;

.     dificultati în pastrarea formei date a textului.

CAUZELE TULBURĂRILOR DE LIMBAJ SCRIS-CITIT

E. Verza stabileste doua tipuri de factori care pot produce tulburari ale limbajului scris-citit: factori ce apartin subiectului si factori ce apartin mediului. Dintre factorii ce apartin subiectului putem enumera: deficienta de ordin senzorial, gradul dezvoltarii intelectuale, slaba dezvoltare psihomotorie, starea sanatatii, reactiile nevrotice, conditiile motivationale. Factorii de mediu sunt slaba integrare în colectiv si în activitatea scolara, nivelul scazut socio-cultural al familiei, metode si procedee necorespunzatoare.

Dificultatile în deprinderea scris-cititului se pot datora unor cauze organice (leziune cerebrala) sau unorcauze functionale, cum ar fi blocajul emotiv. în neuropsihiatrie, termenii de dislexie-disgrafie sunt rezervati pentru acele tulburari în deprinderea scris-cititului care au un substrat organic si, ca atare, o etiologie, o simptomatologie si o evolutie specifice.

Deficientele dislexo-disgrafice pot fi consecinte ale dificultatilor de articulatie, care se transpun în limbajul scris-citit. Când lipsesc deficientele de pronuntie, tulburarile se datoreaza handicapului de la nivelul auzului fonematic.

Alte cauze ale acestor tulburari pot fi: sarcinile purtate dificil, nasterile grele, conditiile materiale si culturale scazute ale familiei, locul ocupat în raport cu ceilalti frati. O alta cauza este slaba dezvoltare a motricitatii sau a deficientelor din planul motric.

Mai pot determina asemenea tulburari incidentele survenite:

1) în antecedentele heredocolaterale, la genitori, frati si heredo-colaterali (alcoolismul sau abuzul de alcool, tuberculoza, bolile neurolo­gice si organice, bolile psihice, endocrinopatiile);

2)      în perioada sarcinii: disgravidia (toxicoza gravidica), traumele fizice si psihice, iminenta de avort, infectiile gravidei (bacteriene, virale sau cu protozoari, în cazul din urma malaria), intoxicatiile exogene sau endogene, tentativele de avort, medicatia folosita în sarcina;

3)      în perioada perinatala: postmaturitatea si excesul ponderal peste 4000 g, imaturitatea si deficitul ponderal sub 2800 g, distociile cu aplicare de forceps, operatie cezariana sau travaliu prelungit, suferinta fetala si sindromul neurovascular;

4)      în perioada postnatala: bronhopneumonia, toxicoza, infectiile repetate de cai aeriene superioare, rujeola si varicela – survenite sub vârsta de 1 an, tusea convulsiva pâna la 3 ani, encefalitele si meningitele pâna la 5 ani, traumatismele craniene grave pâna la 7 ani.

Toate aceste cauze pot duce la dificultati dislexo-disgrafice ca urmare a leziunilor cerebrale.

In urma cercetarilor s-au stabilit mai multe forme de dislexie-disgrafie în conditiile intelectului normal. Dislexo-disgrafia specifica sau propriu-zisa se manifesta printr-o incapacitate paradoxala în formareaabilitatilor de a citi si scrie. Dificultatile apar în dictare si compunere, dar copilul poate copia unele grafeme si poate silabisi la compunere.

Dislexo-disgrafia de evolutie sau de dezvoltare se manifesta prin incapacitatea de a realiza progrese însemnate în achizitia scris-cititului si se presupune ca la baza ei sta o cauza genetica. Copilul prezinta dificultati în întelegerea simbolurilor grafice, a literelor, cuvintelor, propozitiilor si sintagmelor. Apar omisiuni ale grafemelor, literelor, cuvintelor, înlocuiri, substituiri, inversiuni.

Dislexo-disgrafia spatio-temporala se caracterizeaza printr-o scrie­re si citire în diagonala, scrierea ondulata.

Dislexo-disgrafia pura sau consecutiva apare pe fondul afaziei, alaliei, hipoacuziei.

Dislexo-disgrafia motrica înregistreaza tulburari de motricitate caracterizate printr-un scris ilizibil, scris-cititul fiind neglijent, neregulat, inegal, tremurat, tensionat, rigid, prost organizat.

Dislexo-disgrafia lineara se manifesta prin incapacitate în trecerea de la rândul parcurs la urmatorul, sarire peste unele spatii, lasându-le libere.

Manifestarea acestor fenomene are un caracter constant si tendinta de a se agrava, prin consolidarea deprinderilor gresite si prin trairea dramatica pe plan intern a esecurilor.

In urma experimentelor, J. De Ajuriaguerra si colaboratorii sai au desprins cinci grupe de disgrafici.

Scrisul rigizilor este înclinat spre dreapta, cu directia foarte regulata, observându-se o crispare generala a ansamblului traseului, literele mult prea înalte fata de latime, buclele zonelor externe mult mai lungi decât late. Scrisul are un aspect colturos, înaintarea de la stânga la dreapta este haotica, rândurile înghesuite, literele corectate.

Scrisul astenicilor este mic, trasaturile sunt curbe, împrastiate în latime, literele sunt lipsite de fermitate, neregulate.

Scrisul impulsivilor da o impresie generala de precipitare, formele sunt imprecise, escamotate, punerea în pagina este sacrificata în favoarea rapiditatii, literele finale ale cuvintelor, barele lui t si accentele sunt repezite si prelungite.

Grupa celor neîndemânatici se caracterizeaza prin forme greoaie, rau proportionate, retusate, cu dimensiuni neregulate (hipertrofiate sau atrofiate), legaturile având caracter infantil.

Scrisul încet si precis are o încetineala substantiala, cu respectarea formelor scolare (m si au arcade regulate). Acesti copii sunt preocupati pentru punerea în pagina, rândul este pastrat, marginile respectate. Dar traseul lasa sa se vada semne discrete de tremuraturi si umflaturi care tradeaza fragilitatea grafomotorie latenta.

Tulburarile de scris-citit au o influenta negativa asupra personali­tatii atunci când ele sunt constientizate sau atunci când determina esecuri scolare repetate.

Exista mai multe categorii de copii care constientizeaza sau nu tulburarile de scris-citit:

.  cei care nu constientizeaza si nici nu sesizeaza manifestarile tipice dislexo-disgrafice la altii;

.  copii care sesizeaza deficienta respectiva la altii, dar nu-si dau seama de propriile lor dificultati;

.  copii care îsi dau seama de deficienta respectiva atât la ei cât si la altii, dar manifesta incapacitatea de a se corecta;copii sensibili fata de deficienta si care fac progrese remarcabile în îndepartarea ei, depunând un efort activ în raport cu influentele logo­pedice.

S-au desprins mai multe categorii de dislexo-disgrafii în functie de diversele dificultati pe care Ie întâmpina copilul.

Scris-cititul lent, stacato cuprinde cea mai mare categorie de elevi, caracterizat prin mari dificultati la scris si o oarecare repulsie la citit. Se înregistreaza doua faze: când copilul scrie marunt, „puchinos”, înghesuie grafemele si când grafemele sunt inegale ca marime si depasesc spatiul normal din pagina. Copilul este constient de dificultatile sale si foarte receptiv la activitatea terapeutica. Acesti subiecti sunt bine si foarte bine dotati intelectual si au rezultate scolare bune. La cei mai multi putem întâlni o usoara stângacie sau lateralitate încrucisata. Cei care prezinta dificultati în corelarea complexului sonor cu simbolul grafic si în întelegerea sensului conventional al simbolurilor lexiei reprezinta alta categorie. Copilul este neputincios în a identifica si citi cuvântul ca un întreg cu o anumita semnificatie si sens.. Aceasta tulburare este întâlnita atât la copii normali, cât si la cei cu handicap de intelect sau tulburari psihice. Printre cauzele acestei dificultati putem enumera: tulburari la nivelul perceptiilor acustico-vizuale, la nivelul proceselor cognitive, întreaga atentie se centreaza pe realizarea citirii cuvântului ca întreg si pe forma care sa duca la o lectura cursiva, ceea ce împiedica asupra întelegerii adecvate a textului.

O alta categorie de dislexo-disgrafici sunt cei care prezinta dificultati în respectarea regulilor gramaticale si caligrafice. Trebuie lamurit faptul ca nu vor fi luate în considerare ca erori disgrafice si dislexice acele disortografii sidificultati caligrafice ce se datoresc necunoasterii regulilor respective. Disortograficul citeste sau scrie fara sa respecte sau sa puna punctul, virgula, semnul exclamarii, al întrebarii, linia de dialog. El poate scrie cu litera mare si la mijlocul cuvântului sau poate începe propozitia sau fraza cu litera mica. In citire are loc o vorbire lenta, monotona, pauzele sunt sterse, iar din punct de vedere caligrafic scrierea disgraficului nu este dreapta, se alungesc unele grafeme comparativ cu altele, unele sunt prea mici, altele prea mari, rândurile se suprapun.

Dislexo-disgrafia care prezinta omisiuni de litere, grafeme si cuvinte, este foarte des întâlnita la cei ceprezinta tulburari de pronuntie. In scris sunt omise grafemele de la sfârsitul cuvintelor în dictari si compuneri.

Fenomenul nerespectarii spatiului paginii, sarirea si suprapunerea rândurilor sunt frecvente în handicapurile de vedere, la cei cu tulburari oculo-motorii, la stângacii care scriu cu mâna dreapta sau stânga si în ambidextrie. Fenomenul poate exista si în lipsa acestora atunci când se formeaza deprinderi incorecte de scris-citit sau când apar unele tulburari la nivelul proceselor cognitive. In citire, dislexicul poate parcurge acelasi rând ori sa sara unul sau mai multe fara sa-si dea seama. Disgraficul nu-si poate citi propriul scris si nu poate respecta spatiul paginii, sarind si suprapunând rândurile.

Scrisul servil si scris-cititul ca în oglinda sunt fenomene des întâlnite în rândul celor cu tulburari de scris-citit. Scrisul servil se manifesta prin înclinarea exagerata spre dreapta sau spre stânga a literelor, grafemelor, acestea fiind executate alungit. Scris-cititul ca în oglinda se realizeaza printr-o rotire a grafemelor si literelor în asa fel încât se ajunge la o reflectare inversa a imaginii respective pe creier. Acest fenomen se manifesta mai frecvent în debilitatea mentala si la copiii stângaci. O astfel de tulburare poate fi pusa si pe seama afectiunilor encefalului, determinate de meningite sau dereglari ale emisferei drepte din regiunea parietala inferioara a creierului.

Tulburarile de limbaj scris-citit totale

Alexia reprezinta pierderea capacitatii de a citi si de a întelege limbajul scris. Subiectul alexie vorbeste normal, raspunde corect Ia între­bari, întelege ceea ce i se spune, poate scrie corect dupa dictare sau chiarspontan, dar nu întelege un text scris.

Agrafia reprezinta pierderea capacitatii de a scrie, la o persoana, care înainte scria normal. Subiectul cu agrafîe poate scrie un cuvânt, daca copiaza litera cu litera. Cauza agrafiei este reprezentata de lezarea lobului parietal stâng.

Diagnosticul acestor tulburari de limbaj scris-citit se pune la sfârsitul clasei I. a

 10-09-2019
sept. 102019
 

Deficientele de ritm si fluenta ale vorbirii . BÂLBÂIALĂ

C. Stanica si E.Vrasmas definesc bâlbâiala ca fiind o tulburare a vorbirii ce se manifesta prin „dezordini intermitente ale pronuntiei, repetari convulsive si blocaje ale unor foneme, omisiuni precipitate, urmate de dificultati în articularea unor cuvinte”. De fapt, bâlbâiala este o tulburare de ritm a vorbirii.

Bâlbâiala consta în repetarea unor silabe la începutul si mijlocul cuvântului, cu pauze între acestea, sau aparitia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator, care împiedica desfasurarea vorbirii ritmice si cursive. Aceasta tulburare de vorbire se caracterizeaza prin: modificari de vorbire (spasme ale aparatului fono-articulator, aritmie, monotonia vorbirii, inversiuni în fraza – pentru evitarea cuvintelor „problema”, sunete care „paralizeaza” vorbirea, vorbire concisa – incompleta refuzul de a vorbi), miscari si actiuni asociate – reprezentate de ticuri sau ritualuri de deblocare sau linistire. Alt tip de simptom al bâlbâielii este reprezentat de anumite modificari psihice cum ar fi: activitate dezorganizata, încordare, neliniste permanenta legata de vorbire, negativism, nevoie permanenta de ocrotire, izolare sociala, emotivitate crescuta, tulburari ale cititului, dar si ale scrisului, comportament neadaptat.

Asadar, bâlbâiala se caracterizeaza prin întreruperea vocii, fara leziuni ale organelor fonoarticulatorii, fiind foarte vizibila si afectând profund întelegerea vorbirii de catre cei din jur. Exista o lipsa de coordonare între ceea ce gândeste si ceea ce spune cel bâlbâit. Aceasta tulburare de limbaj poate aparea pe la 5-6 ani si chiar mai târziu – la vârsta adolescentei, ca urmare a unei emotii bruste sau a unei spaime mari. Cursivitatea exprimarii este grav afectata, prin aparitia unor blocaje iterative sau a unor spasme puternice, o data cu încercarea de rostire a primelor silabe din propozitii, sintagme sau chiar din cadrul unor cuvinte.

Bâlbâiala este considerata o tulburare a controlului motor al vorbirii, în care înlantuirea succesiva a sunetelor din cuvinte nu se mai poate realiza dupa modelul firesc si expresiv al unei limbi. în cazul ei apar reactii secundare, ca efect al încordarii si suprasolicitarii sistemului nervos, uneori fiind traita dramatic prin manifestari neurovegetative, schimbarea culorii fetei, transpiratie, tulburari de somn, cresc agitatia si nervozitatea, respiratia devine scurta si întrerupta, se vorbeste în timpul inspirului.

Aceasta tulburare de limbaj se manifesta într-o forma mai putin accentuata atunci când copilul vorbeste în soapta, când trebuie sa cânte (mai ales într-un cor) sau când ceea ce spune el este perturbat de un fundal zgomotos. în schimb, când este pus sa scrie sau sa deseneze, copilul cu bâlbâiala manifesta particularitati agravante sub forma alungirii grafemelor – unirea lor chiar – sau a dispararii lor accentuate.

Cauzele bâlbâielii pot fi:

.     imitarea de catre copiii mici a unor persoane adulte sau a unor copii care au un asemenea handicap;

.     bilingvismul;

.     traume psihice;

.     stres determinat de emotii, soc, sperieturi, spaime, deprimare afectiva, impresia de frustrare, de nedreptate;

.     tulburari ale respiratiei, manifestate prin aparitia spasmelor respiratorii si încercarea de a sili copilul sa adopte un ritm respirator total gresit, prin efectuarea unor inspiratii adânci, insistând sa faca pauze mari dupa fiecare cuvânt, pentru a evita pripirea;

.     factori de natura ereditara;

.     presiuni, actiuni cu caracter represiv, constând din anumite masuri educative gresite ale parintilor în legatura cu dereglarile din exprimarile copilului;

.     observatii dojenitoare asupra deficientelor de vorbire;

.     pedepse severe administrate de parinti pentru ca, în anumite situatii, copiii se bâlbâiau;

.     ironia, prin luarea în râs si imitarea bâlbâielii, cu scopul de a sili copilul sa fie atent în exprimare;

.     încercarea de a-1 face pe copil sa vorbeasca în fata strainilor, în împrejurarea în care acesta se jeneaza;

.     nemultumirea mamei (mai ales), pentru toate actiunile copilului;

.     dezaprobarea si critica foarte severa pentru cea mai mica eroare;

.     observatii cu ton ridicat, rastit, pâna la tipat;

.     hiperprotejarea copilului;

.     labilitate emotiva: treceri rapide de la o stare afectiva la alta, jena exagerata, tremur usor;

.     conflicte determinate de neîntelegeri între parinti si copii, pe de o parte, si între parinti, pe de alta parte;

.     dezorganizarea familiala.

Asadar, cauzele bâlbâielii sunt de trei categorii: conditii agravante, conditii favorizante si factori declansatori.Conditiile favorizante sunt reprezentate de: caracteristicile proceselor de excitatie si inhibitie (în hiperexcitabilitate bâlbâiala este mai frecventa), debilitate somato-psihica, mediu familial traumatizant (sufocare afectiva, parasiri, familii dezorganizate), supraîncordare nervoasa, imitatia. Conditiile agravante sunt: situatii în care trebuie sa vorbeasca copilul, atitudinea familiei fata de tulburarea de vorbire (ironizare, corectare permanenta etc.), bolidebilitante, regim de viata dezordonat (alternarea activitatii cu somnul, alimentatie bazata pe excitante). Factori declansatori pot fi stressul, emotivitatea crescuta etc.

Forme clinice ale bâlbâielii

Bâlbâiala poate sa apara sub trei forme clinice de manifestare: clonica, tonica si mixta. Bâlbâiala clonica (sau primara) este repetarea exploziva, involuntara a sunetelor sau a silabelor. Ea apare din cauza contractiilor musculare de scurta durata, când se introduc cuvinte/sunete parazite care se repeta de 2-3 ori, cursivitatea vorbirii fiind astfel întrerupta, iar aspectul discursului dezagreabil. Aceasta forma de tulburare implica o serie de dificultati la nivelul fonoarticulator (cele mai mari probleme ridicându-le cuvintele de legatura si pronumele),extralingvistic (fiind afectate ritmul, intonatia, tempoul sau pauza în propozitie/fraza), la nivel respirator (inversarea tipului de respiratie caracteristica sexului, cu tendinta de a vorbi în inspiratie), precum si la nivel comportamental (cresterea agresivitatii, a anxietatii etc).

Bâlbâiala tonica consta în întreruperea/blocarea cursivitatii vorbirii printr-o încordare subita a organelor de emisie, fiind vorba despre declansarea spasmului muscular de lunga durata. Atunci când acest spasm cedeaza, cuvintele blocate anterior erup cu o foarte mare explozie.De regula, cele doua forme de bâlbâiala se succed, în prima faza aparând tipul clonic (simptome manifestate inconstient, fara efort), urmat apoi de tipul tonic (copilul cu aceasta deficienta devenind constient de defect si facând eforturi mari pentru a-1 corecta).

Bâlbâiala mixta este, la rândul ei, de doua feluri: clono-tonica, în care predomina forma clonica si tono-clonica, în care predomina forma tonica.

 10-09-2019
feb. 252019
 
  • vocabular limitat pentru vârsta lui – vocabular sărac și capacitate de exprimare redusă (se exprimă în propoziții simple, vorbirea nu este cursivă);
  • dificultăți de a înțelege limbajul vorbit de ceilalți – nu înțelege sensul cuvintelor, explicațiile sau comenzile pe care le dau cei din jur;
  • pronunță incorect sau omite unul sau mai multe sunete din limbaj;
  • articulează defectuos cuvinte sau sare peste prima literă sau silabă în pronuntia unor cuvinte simple, spunând „ma” sau „ta”, ori „ama” sau „ata” în loc de „mama” sau „tata”;
  • dificultăți în rostirea sunetelor sau cuvintelor simple – pare să se chinuie atunci când încearcă să emită anumite sunete;
  • întârziere în dezvoltarea vorbirii – la vârsta de 3 ani dezvoltarea verbală a copilului rămâne mult în urmă față de performanțele verbale ale copiilor de aceeași vârstă;
  • tu sau alte persoane au dificultăți în a înțelege ceea ce spune copilul;
  • dificultate în găsirea cuvintelor – slabă capacitate de numire a obiectelor, de memorare și reactualizare);
  • nu reușește încă să lege propoziții simple, măcar din 2-3 cuvinte;
  • copilul este tachinat sau frustrat din cauza modului în care vorbește;
  • probleme de ritm sau fluență – vorbește prea rapid sau prea lent, își pierde vocea;
  • se bâlbâie, vorbește sacadat sau prelungește anumite sunete, silabe sau cuvinte;
  • dificultăți în coordonarea mișcărilor fine – nesiguranță în coordonarea mâinilor, în activități manuale ca lipit, răsucit, înșirat, modelat cu plastilina;
  • există un diagnostic care ar putea afecta vorbirea sau limbajul, cum ar fi pierderea auzului, tulburări de procesare auditive, tulburări din spectrul autismului sau întârzieri de dezvoltare.

IMPORTANT! Nu te panica! Nu aștepta!

Părinții ar trebui să apeleze la un specialist pentru o evaluare logopedică în orice moment în care au motive de îngrijorare în ceea ce privește dezvoltarea limbajului copilului.

 25-02-2019
feb. 252019
 

Vorbirea copilului se dezvoltă în procesul comunicării cu oamenii din jurul său. La vârsta preșcolară se pun bazele dezvoltării vorbirii, de aceea este important să-i acordăm o atenție deosebită.

Copilul de vârstă preșcolară mare (5-6 ani) trebuie să poată pronunța clar toate sunetele, să le deosebească la auz, să recunoască locul sunetului în cuvânt și să deosebească sunetele asemănătoare (z-s, j-ș, b-p, etc,). În mod deosebit, la această vârstă se va urmări perfecționarea pronunției în sensul reproducerii cu claritate și exactitate a grupurilor de sunete (st, cr, tr, pr, pt, lt, bl, pl, etc.) și a diftongilor (ai, oi, au, ei, eu, ea, etc.). Copilul învață să separe cuvintele din propoziții, să despartă în silabe cuvintele, să identifice un sunet din cuvânt.  Acum este esențial pentru copil să-si formeze deprinderea de a se corecta singur (autocontrol) la pronunția sunetelor.

Pentru diferențierea pronunției greșite de cea corectă, copilul va exersa în oglindă modul corect de articulare al sunetului demonstrând poziția corectă a limbii, a buzelor, obrajilor și maxilarelor. După exersarea poziției corecte de articulare a sunetului se încearcă emisia acestuia în șoaptă și apoi cu voce normală. Sunetul corectat va fi exersat în cuvinte astfel: în poziție inițială urmat de o vocală, în poziție mediană precedat și urmat de o vocală, în poziție finală precedat de o vocală; în poziție inițială urmat de o consoană, în poziție mediană precedat de o vocală și urmat de o consoană, în poziție finală precedat de o consoană; în poziție mediană fiind precedat și urmat de o consoană (interconsonantic); sunetul se regăsește de 2 ori în cuvânt.

Exerciții pentru realizarea izolată a sunetului (impostația sunetului):

Sunetul S: limba se plasează la nivelul incisivilor inferiori, marginile ei sunt apropiate de dinții arcadei inferioare formându-se astfel șanțul median al limbii pentru scurgerea suflului de aer rece (la emisia sunetului se poate simți cu dosul palmei); dinții sunt ușor depărtați (distanța optimă este de 2 mm); buzele deschise – zâmbind.

Sunetul Z: are același punct de articulare ca sunetul S, diferența constă în sonorizarea sunetului, pentru articularea corectă a sunetului se face diferențierea sonoră și tactilă între S și Z (punând mâna în dreptul gâtului simțim vibrațiile în dreptul laringelui).

Sunetul Ț: vârful limbii se sprijină în spatele incisivilor inferiori, partea mediană a limbii este ridicată și atinge alveolele superioare (limba este ca un pod); buzele zâmbesc, dinții sunt depărtați (distanță de 3 mm) pentru a permite expulzarea aerului cu putere.

Sunetul Ș: limba are vârful ridicat în interiorul cavității bucale, marginile limbii se apropie de molarii superiori (limbă cupă); buzele sunt rotunjite, suflarea aerului se concentrează pe linia mediană între limbă și palat; sesizarea aerului cald la emisia sunetului se face cu dosul palmei.

Sunetul J: are același mod de articulare ca sunetul Ș, se realizează cu mai puțină încordare la suflarea jetului de aer (iese aer cald), se obține prin vibrațiile laringiene și ușoara vibrație a vârfului limbii.

Sunetele CE-CI: limba atinge cu vârful palatul dur iar marginile acesteia ating molarii superiori; buzele sunt rotunjite; la ieșirea suflului de aer limba se desprinde brusc de palat, sunetele fiind explozive (ca la sunetul Ț).

Sunetele GE-GI: emisia acestor sunete este asemănătoare cu a sunetelor CE-CI, diferența constă în sonorizarea care se percepe punând mâna pe gât la nivelul corzilor vocale în timpul emisiei.

Exersarea poziției corecte de articulare a unui sunet se realizează în oglindă pentru o mai bună conștientizare (autocontrol) a poziției limbii, buzelor, maxilarelor, obrajilor; pentru diferențierea pronunției greșite de cea corectă; diferențierea sunetelor între ele; depistarea unui anumit sunet într-un cuvânt.

Pentru emiterea independentă și fixarea în cuvânt a unui anumit sunet se folosesc imagini a căror denumire conține sunetul interesat. Se pot realiza și liste de cuvinte pentru consolidare și formarea de automatisme de articulare în vorbirea independentă a copilului.

Material verbal pentru fixarea și consolidarea sunetelor CE-CI:

  • ce, cea, ceai, ceas, ceapă, ceară, ceată, ceartă, ceașcă, ceainic; cioc, ciob, ciot, ciocan, cioban, ciorap, ciudat, ciulin, cioară, ciocolată
  • cec, cer, cere, cerc, cerb, cerdac, cenușă, celulă, centură, cerneală, celofan; circ, ciuf, cine, cină, citit
  • acea, acei, ocean, cocean, briceag; căciulă, picior, delicios, lipicios
  • măceșe, bocet, secetă, acetonă; vecin, sucit, răcit, oricine, bicicletă
  • dulceață, surcea; salcie, calciu, minciună, piscină
  • concediu, purcel, concert, muncește; muncitor
  • taci, maci, faci, saci, meci, seci, mici, bici, nuci, duci, coci, deci, dovleci, aduci, apuci, arici, pisici, pitici, papuci; melci
  • ace, face, tace, rece, zece, capace, purice, place; dulce
  • cercel, cercetare, cearșaf; cinci, ciuperci; Cecilia

Cerul e cenușiu. Cici are cercei. Ariciul are multe ace. Duci la Tecuci doi saci de nuci. Din cireșe fac cercei. Marcele, mănânci ciupeci? Cecilia aduce cinci dovleci. Tu mănânci dovleci?  Vecina coace dovleci.

Părintele trebuie să continue și să întărească munca logopedului exersând cu copilul acasă modul corect de articulare a sunetului prin demonstrarea în fața oglinzii a poziției corecte, să încerce emiterea sunetului în șoaptă, apoi cu voce normală, să exerseze sunetul în silabe, cuvinte, propoziții.

După corectarea sunetului, fixarea și consolidarea acestuia în cuvânt se poate face căutarea poziției sunetului intr-un cuvânt dat (inițial, median și final). Copilul are în față literele încă de la primele exerciții și va fi învățat să asocieze sunetul cu litera astfel încât copilul ajunge să diferențieze fără probleme sunetele componente ale unui cuvânt și în același timp să recunoască toate literele. Literele vor avea sens pentru copil numai dacă le va înțelege ca pe niște semne care reprezintă, în scris, sunetele ce alcătuiesc cuvintele. Fiecare sunet are litera lui care îl reprezintă. Se începe cu sesizarea primului sunet din cuvânt, apoi același sunet în poziție finală și apoi mediană.

Contribuția părinților este un factor esențial în permanentizarea rezultatelor obținute. Activitatea de repetare este extrem de importantă pentru că numai astfel copilul se apropie tot mai mult de modelul corect pe care îl dorim.

 25-02-2019
feb. 252019
 

1. Consultatia  este rodul muncii unui specialist.

2. Fiindca nu iti spun „sa faci cum zic eu”, ci te ajut sa iei cea mai buna decizie, in cunostiinta de cauza si argumentat.

3. Fiindca, daca primesti consultatia gratis, nu vei mai pune pret pe ea.

4. Fiindca am in spate peste 15 ani de experienta profesionala, examene, cursuri si zeci de mii de pagini citite. Si pentru toate astea, eu am platit un pret.

5. Fiindca noaptea trecuta am stat pana la doua sa citesc, in timp ce tu dormeai.

6. Fiindca ziua mea are tot 24 de ore, la fel ca si a ta, si nici tie nu iti ajunge timpul.

7. Fiindca tu vei castiga indirect bani de pe urma opiniei mele

8. Fiindca nu toate cazurile asemanatoare sunt la fel, iar eu, ca sa iti dau cea mai buna opinie, trebuie sa studiez cazul, documentele, particularitatile si, de multe ori, sa ma duc din nou la studiu, ca poate a aparut ceva intre timp, in avantajul tau.

9. Fiindca trebuie sa studiez aproape zilnic ca sa iti pot da un raspuns  argumentat si actual.

10. Fiindca discriminez alti oameni care apreciaza munca mea si ma platesc pentru ea.

11. Fiindca imi respect profesia si colegii si nu pot profesa pe un tarif de zero lei.

12. Fiindca prefer sa aleg singura sa ajut oameni in nevoie, si sunt implicata suficient in proiectele mele cat sa imi aduca satisfactie.

13. Fiindca, de cele mai multe ori, nu am primit nici macar un “multumesc” pentru sfaturile si rodul muncii mele oferite gratis.

14. Fiindca, la randul meu, respect fiecare specialist pe domeniul lui.

 25-02-2019
nov. 222018
 

Datorită progreselor tehnologice în domeniul protezelor auditive și depistării hipoacuziei, protezarea copiilor nu mai
întâmpină astăzi aceleași dificultăți ca în trecut. Izolarea copiilor hipoacuzici poate fi prevenita datorita tehnologiei avansate și a înțelegerii mai bune a problemelor ridicate de pierderea de auz. Acum mai mult ca niciodată, copiii hipoacuzici au șansa de a se dezvolta normal, de a creste alături de Continue reading »

 22-11-2018
nov. 222018
 

Vorbirea se formează pe baza auzului

Dacă pierderea de auz este descoperită târziu, copilul poate avea probleme de dezvoltare, inclusiv de însușire a limbajului. Oamenii cu auz normal subestimează Continue reading »

 22-11-2018